Perfect imperfect!

Cu fiecare pas pe care il facea,cu fiecare treapta pe care o cobora se apropia tot mai mult de sufletul ei.
Intunericul ii tinea companie.Nu credea ca va fi atat de greu sa isi caute sufletul.Nu credea ca va ajunge vreodata in aceasta situatie.Cum va putea sa spuna vreodata:
"Ma scuzati sunt incapabila de sentimente.Mi-am pierdut sufletul incercand sa fiu cine nu sunt."
Nici ei nu ii venea sa creada,ii era inca greu sa constientizeze.
Se facea din ce in ce mai intuneric cu fiecare pas pe care il facea.Cu fiecare secunda care trecea...
Era doar o fiinta,era doar un individ fara individualitatea,personalitatea ,fara suflet.
Era incapabila de sentimente!Era o actrita de mana a doua.Juca rolul principal in propria ei drama fara sa constientizeze macar.Incercand sa fie cine nu este s-a pierdut pe sine.Si-a calcat in picioare propriile principii doar ca sa aiba acea aparenta.
Parea perfecta,era un model pentru multi dar o epava pentru ea.De ce sa fii cine vor altii,de ce sa fii un model pentru alti cand pentru tine esti un nimic?
De ce sa platesti un pret atat de mare pentru un lucru atat de mic?
Din pacate cand a constientizat acest lucru a fost prea tarziu.Era doar o alta papusa confectionata in aceasi serie.Era doar o alta drama,o alta realitate cruda,un alt suflet pierdut.
Aparent era perfecta,dar daca incercai sa o analizezi vedeai ca este doar un mare nimic.
Cobora in continuare!
Inima ei a inceput sa alerge!Gandurile,amintirile au inceput sa se uite cu repros la ea in timp ce incerca sa le aduca in constient.
Vroia sa simta briza marii alintandu-i fata,vroia sa simta ploaia mangaindu-i pielea catifelata,vroia sa simta chiar si durerea.
O fraza ii apare in fata ochilor.
"Nu stii cat de important este un lucru decat atunci cand il pierzi!"
Foarte corect!Nu a stiut cat de important este sa simti decat atunci cand nu a mai simtit.Nu a stiut ca nu poti fi fericita decat daca stii ce este durerea.Nu a stiut ca problemele te ajuta,ca te fac mai puternica,ca te fac om.
A ajuns la capatul scarilor.
In fata ei se afla o usa.O deschide si intra in camera!Incepe sa mearga cu pasi marunti.Usa se inchide in spatele ei.Observa ca era intr-un labirint.Trebuia sa gaseasca iesirea!Nu se putea intoarce.Nu mai avea cum.Usa spre realitate s-a inchis iar batalia pentru supravietuire si recuperarea sufletului a inceput.
Incepe sa mearga.
Observa ca totul era identic,ca avea nevoie de ambitie,gandire,intuitie,noroc si vointa ca sa reuseasca.
Era o lupta cruda pentru supravietuirea,era cel de-al 3 lea Razboi Mondial care se dadea in interiorul ei.
Trebuia sa castige,trebuia sa supravietuiasca!
Luptand pentru castigarea sufletului si-a dat seama ca el este singurul lucru care ne ajuta sa supravietuim in aceasta lume perfect imperfecta.
O raza de lumina ii apare in fata.Incepe sa alerge dar cu cat alerga cu atat se tot indeparta.Se opri ingrozita si observa ca lumina incepe sa se apropie de ea.Se indrepta timida spre ea si prin fata incep sa defileze toate trairile,sperantele,dezamagirile,iubirile.Isi gasise sufletul.Acum trebuia sa gaseasca o cale de a iesi din acest labirint.
Treptat incepe sa simta oboseala acumulata in corp de atata timp.
Treptat a inceput sa simta.A inceput sa se simta ca o persoana si nu doar ca o fiinta,o papusa.
Simtea!
Lacrimi mari au inceput sa ii cada pe fata.
Plangea!
Inchide ochii si incepe sa planga si sa rada in acelasi timp.In cele din urma deschide ochii si observa ca se afla pe strada.Un trecator se apropia de ea:
-Va simtiti bine domnisoara?Ati patit ceva?
Tanara ii raspunde absent ca si cand nu ar fi auzit intrebarea lui.
-Fiecare are propria lui poveste de viata,propia lui drama ,propriile lui probleme.Diferenta dintre oameni este cum trec peste ele.